Preşedintele Traian Băsescu a spus, luni, cu prilejul lansării versiunii centralizate a sistemului informatic integrat în sănătate, că obiectivul major al primei părţi a anului viitor este restructurarea sistemului de sănătate şi reducerea cu 150-200 a spitalelor, fără a viza disponibilizări de medici, asistenţi, surori. El a accentuat necesitatea reducerii numărului de spitale, în scopul optimizării cheltuielilor şi ridicării calităţilor serviciilor sanitare. Preşedintele a spus că
150-200 de spitale trebuie transformate în creşe, azile pentru bătrâni, după ce vor fi refăcute.Traian Băsescu s-a referit şi la asistenţa de urgenţă acordată de SMURD, menţionând crearea SMURD militar şi extinderea acestui sistem, având în vedere că există un număr mare de elicoptere care pot fi utilizate.
ªeful statului a declarat că trebuie pus accentul pe numărul de zile de spitalizare şi eficientizarea cheltuielilor.
Pe de altă parte, preşedintele României consideră că un obiectiv major al anului viitor este cel referitor la legislaţia muncii. El a spus că este nevoie de o nouă lege a sindicatelor şi patronatelor şi s-a referit şi la diferitele structuri care vizează munca şi piaţa muncii, inclusiv la 'faimosul Consiliul Economic şi Social din care Guvernul ar trebui să dispară' şi să rămână dedicat, astfel, patronatelor, sindicatelor şi societăţii civile. /Agerpres/



