Medicii recomandă moderaţie în alimentaţie de sărbători
Consumul moderat de alimente şi alcool, în special în această perioadă a sărbătorilor, poate preveni riscul declanşării unor afecţiuni digestive sau modificarea metabolismului în cazul persoanelor cu afecţiuni cronice, ca de exemplu diabetul zaharat, hipertensiunea arterială şi obezitate. Specialiştii spun că organismul nu trebuie supraîncărcat cu alimente greu digerabile, precum carnea de porc sau alte produse de sezon, cum ar fi cârnaţi, caltaboş, slănină, tobă etc. Aceste preparate trebuie consumate cu moderaţie şi, în niciun caz, la masa de seară.
E bine să fie evitată prăjirea alimentelor în vederea preparării lor, fiind de preferat ca acestea să fie fierte, preparate la cuptor sau pe grătar. De asemenea, este necesară o atenţie mărită la consumul de carne de porc insuficient prelucrată termic, deoarece procedeele de sărare, afumare sau de uscare a cărnii nu distrug larvele de Trichinella spirallis. La cinele festive nu trebuie să lipsească legumele şi fructele.
În perioada sărbătorilor de iarnă, alimentaţia trebuie să fie cât mai diversificată, cuprinzând zilnic cereale (200-350 g pâine integrală), legume (minimum 300 g), fructe (minimum 450 g), lapte şi derivate (500 ml lapte sau iaurt). Aportul de lichide trebuie să fie de minimum 1,5 l pe zi (apă, ceaiuri de plante neindulcite), iar alimentele trebuie să aibă termenul de garanţie afişat pe ambalaj. Pentru ca organismul să funcţioneze bine, pe lângă o alimentaţie cât mai echilibrată, este recomandat exerciţiul fizic de cel puţin trei ori pe săptămână, respectiv mersul pe jos, alergat, schi, patinaj.
Persoanele care au afecţiuni cunoscute vor păstra continuu legătura cu medicii curanţi pentru a evita agravarea stării de sănătate şi luarea unor măsuri profilactice suplimentare. Alcoolul, chiar dacă, pe moment, dă senzaţia de încălzire a corpului, în cantităţi mari poate produce deshidratarea acestuia.