În urma unei analize a meniului unui copil de 10 ani pe parcursul unei zile s-a constatat prezenţa a peste 80 de substanţe chimice, din care unele potenţial cancerigene. Mesele luate de un copil de 10 ani într-o zi au fost alcătuite conform recomandărilor Ministerului francez al Sănătăţii. Asociaţia 'Generaţii Viitoare', care a efectuat acest studiu, a cumpărat în perioada iulie-septembrie, din supermarketurile din departamentul Oise (nordul Franţei) şi Paris,
produsele alimentare - non bio - consumate în general într-o zi de un copil de 10 ani. Cele trei mese şi o gustare au fost preparate cu aceste produse alimentare, care au inclus cinci fructe şi legume proaspete, trei produse lactate şi 1,5 litri de apă, precum şi dulciuri.Meniul a fost examinat de mai multe laboratoare acreditate de autorităţile franceze, precum şi laboratoare belgiene. A fost măsurată cantitatea de substanţe chimice, pesticide, metale grele şi alte elemente poluante prezente în aceste mâncăruri. Bilanţul studiului este copleşitor: 81 de substanţe chimice depistate, din care 5 sunt clasificate în categoria cancerigenelor, 42 cancerigene posibile sau probabile şi 37 susceptibile de perturbarea sistemului hormonal.
La micul dejun, numai untul şi ceaiul conţin ele singure peste zece reziduuri cancerigene, din care unele pot provoca perturbări ales sistemului hormonal. În ceea ce priveşte dejunul, studiul avertizează asupra prezenţei de reziduuri în hamburgeri, în tonul din conservă, şi asupra pesticidelor folosite pentru legume sau a substanţelor chimice din guma de mestecat. De asemenea, analizele au scos la iveală în apa de la robinet prezenţa nitraţilor şi a cloroformului, printre altele. Somonul la grătar oferit la cină este cel mai 'bogat' în reziduuri chimice, prezente chiar şi în farfuria de plastic folosită pentru încălzirea mâncării la microunde.
'În aproape toate cazurile, limitele legale (impuse de Comisia Uniunii Europene şi organismele internaţionale, n.red.) pentru fiecare substanţă chimică nu sunt depăşite', declară asociaţia 'Generaţii Viitoare'. Dar acest lucru nu o împiedică să considere că expunerea consumatorilor la aceste substanţe este 'îngrijorătoare'. Riscul final al acestui 'cocktail de substanţe chimice' este probabil subestimat, se spune în finalul studiului, care se întreabă dacă nu există o eventuală legătură cu creşterea numărului de cazuri de cancer.



