În România, una din douăzeci de persoane suferă de diabet
Cu acest prilej, medicii diabetologi, farmaciştii, asistenţii medicali, psihologii şi reprezentanţii autorităţilor şi asociaţiilor de pacienţi vor oferi participanţilor cele mai noi informaţii şi soluţii eficiente de management al diabetului.
'În 2007, diabetul a fost exclus de pe lista de afecţiuni pentru care se eliberează certificate de handicap, fiind luate în considerare doar afecţiunile asociate diabetului. Asociaţia Diabeticilor din România a făcut demersuri pentru reintroducerea diabetului pe lista de afecţiuni, dar eforturile noastre au fost zadarnice', a declarat Cornel Diaconescu, preşedintele Asociaţiei Diabeticilor din România.
La reuniunea 'Viaţa cu Diabet' se va aborda şi lipsa fondurilor necesare pentru asigurarea nevoilor bolnavilor de diabet, lipsa specialiştilor diabetologi, despre problematica diabetului şi bolile asociate, despre metodele de monitorizare şi automonitorizare, despre ereditatea diabetului, despre cum să oferi o îngrijire cât mai eficientă pacientului diagnosticat cu diabet zaharat, despre terapiile complementare în tratarea complicaţiilor şi despre modul în care criza economică afectează alimentaţia diabeticului.
Evenimentul se înscrie în campania de conştientizare a diabetului zaharat 'Ziua Mondială a Diabetului' care se derulează în fiecare an în luna noiembrie.
Campania este susţinută de Organizaţia Naţiunilor Unite, de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de Federaţia Internaţională a Diabetului.
Asociaţia Diabeticilor din România dezvoltă, pentru cei 1.000 de membri, proiecte de management al diabetului şi de informare în ceea ce priveşte legislaţia în domeniu şi programele medicale naţionale.