Guvernul ar putea reduce numărul posturilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate cu 428 de locuri de muncă, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă postat, miercuri, pe site-ul Secretariatului General al Guvernului (SGG). Astfel, numărul de posturi finanţate ar urma să scadă de la 3.709 la 3.281. 'Numărul maxim de posturi din sistemul de asigurări sociale de sănătate este de 3.281, din care 241 posturi pentru Casa Naţională de Asigurări de
Sănătate, inclusiv preşedintele, şi 3.040 posturi pentru casele de asigurări de sănătate repartizate, în condiţiile legii de preşedintele Casei naţionale de Asigurări de Sănătate', se arată în proiectul de OUG, iniţiat de Ministerul Sănătăţii.De asemenea, documentul prevede că disponibilizările vor fi făcute 'cu respectarea procedurilor legale şi a termenelor de preaviz aplicabile fiecărei categorii de personal'. Propunerea de reducere a numărului de posturi a fost supusă avizului Consiliului de Administraţie al CNAS, care a avizat proiectul în luna august.
Ministerul Sănătăţii intenţionează aducerea Casei Naţionale de Asigurări pentru Sănătate (CNAS) în subordinea instituţiei şi scoaterea fondului unic de asigurări de sănătate de la Ministerul Finanţelor Publice şi trecerea acestuia în administrarea CNAS, de la 1 ianuarie 2011, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Cseke Attila. Ministerul Sănătăţii (MS) va promova, în perioada următoare, un pachet legislativ care urmăreşte eficientizarea mai multor domenii din sănătate - atât financiar, cât şi în domeniul resurselor umane.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a explicat, în conferinţa de presă, că fondul naţional unic pentru asigurări de sănătate va fi administrat separat, măsura ducând la o transparenţă totală a cifrelor, care vor arăta exact sumele cu care asiguraţii contribuie la fondul de sănătate şi sumele care reprezintă cheltuieli din acest fond, la sfârşitul fiecărui an elaborându-se un raport detaliat privind cheltuielile şi dacă fondurile alocate sunt suficiente sau nu. În prezent nu există reguli clare privind utilizarea banilor pentru sănătate.



