PSD îşi asumă creşterea treptată a nivelului din PIB alocat Sănătăţii
Aceasta a prezentat şi alte priorităţi ale programului de guvernare al PSD pe capitolul Sănătate, afirmând că este foarte important pentru social-democraţi ca românii asiguraţi şi familiile lor să beneficieze de un aşa-numit 'pachet social', iar persoanele neasigurate să nu fie 'abandonate', ci să li se asigure asistenţa medicală de urgenţă, copiii familiilor neasigurate beneficiind de vaccinări şi tratamente similare cu cei ai familiilor asigurate. 'Serviciile medicale oferite persoanelor asigurate prin acest pachet social vor fi decontate prin asigurările sociale de sănătate. În acest pachet intră asistenţa medicală primară, de medicină de familie, asistenţa medicală ambulatorie, servicii medicale de urgenţă, dar şi tratarea unor afecţiuni grave, precum oncologie, diabet, HIV/SIDA, tuberculoză, hemofilie, scleroză multiplă şi alte boli rare', a declarat Rodica Nassar.
Ea s-a arătat îngrijorată de faptul că anual sunt înregistrate 6.000 de decese evitabile din cauză că mulţi români nu au acces la serviciile medicale.
Vicepreşedintele PSD a mai susţinut că pensionarii şi alte categorii defavorizate ar trebui să aibă asistenţă medicală şi socială la domiciliu. 'Persoanele vârstnice necesită, de multe ori, atât asistenţă medicală, cât şi socială. Aceste persoane, cât şi alte categorii defavorizate ar trebui să beneficieze, la domiciliu, de tratament medical, şi uneori de hrană şi alte necesităţi. S-ar putea dezvolta centre medico-sociale, în parteneriat cu autorităţile locale, prin transformarea spitalelor din zonele rurale şi localităţile mici, sau prin construirea altora noi. De asemenea, susţinem compensarea în mod real cu 90% a tuturor medicamentelor necesare pentru pensionarii cu venituri sub 1.000 lei', a evidenţiat liderul social-democrat.
Rodica Nassar a afirmat că o altă prioritate a PSD este politica în domeniul stării de sănătate a mamei şi copilului, care urmăreşte reducerea numărului de sarcini nedorite, a malformaţiilor congenitale la nou-născuţi, cât şi a numărului copiilor abandonaţi, a numărului de avorturi şi a patologiei cauzate de acestea.
Nu în ultimul rând, programul de guvernare pe capitolul sănătate al PSD vizează şi asigurarea 'unui viitor profesional sigur' pentru medici şi asistenţi medicali. Rodica Nassar a afirmat că în anul 2010 aproximativ 5.000 de cadre medicale au ales să îşi exercite profesia în afara graniţelor fiindcă, în România, 'ei nu sunt recunoscuţi social, nu au un confort profesional sau salarii motivante'.
'Avem în vedere reconsiderarea poziţiei personalului medical în grila unică de salarizare, creşterea nivelului de încadrare şi asigurarea de venituri consistente în raport cu performanţa medicală şi deblocarea tuturor posturilor din sistemul public', a mai susţinut Nassar./Agerpres/