Primăria sectorului 1 continuă campania de testare gratuită a glicemiei
Cea de-a doua etapă a programului de testare gratuită a glicemiei şi de măsurare a tensiunii arteriale se desfăşoară în perioada 9-25 octombrie 2010. Prima etapă a programului de testare gratuită a glicemiei şi de măsurare a tensiunii arteriale a avut loc în perioada 4-21 iunie 2010, când sute de persoane au apelat la serviciile ambulanţei sociale.
Scopul acţiunii este de a informa publicul larg despre importanţa deosebită a monitorizării nivelului glicemiei şi a tensiunii arteriale, în condiţiile în care hipertensiunea arterială afectează, potrivit specialiştilor, aproximativ un miliard de persoane pe plan mondial, iar studiile efectuate de instituţiile de specialitate arată faptul că în România există aproximativ 1.250.000 de persoane care suferă de diabet, 30% dintre acestea nefiind diagnosticate. /Agerpres/