Ecografii mamare gratuite pentru femei cu posibilităţi materiale reduse
Stela Hanusz a arătat că cele 20 de ecografii mamare gratuite vor fi efectuate de Centrul Medical 'Plus', iar pe lângă această acţiune, miercuri, în Piaţa Trandafirilor din Târgu Mureş, la ora 13.00, şi la Promenada Mall, de la ora 17.00, se va desfăşura o campanie de informare a populaţiei cu privire la impactul bolii asupra familiei şi societăţii. Preşedinta Asociaţiei Române de Cancer 'Grup Destine Comune' a mai spus că din cauza cancerului la sân mortalitatea este crescută, se creează probleme sociale mari, iar diagnosticarea tardivă a bolii determină costuri foarte mari.
Scopul campaniei este acela ca femeile să se înveţe să îşi autoexamineze sânii pentru a vedea dacă nu prezintă anumite modificări, să apeleze la examene clinice frecvent şi, începând cu vârsta de 40 de ani, să efectueze anual mamografii. Dr. Gabriela Uifălean a precizat, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, că numărul femeilor diagnosticate cu cancer la sân este destul de ridicat şi că, dacă în anul 2005 incidenţa bolii la 100.000 de locuitori a fost de 33,8%, în anul 2009 a crescut la 35,47%.
Directorul medical al Centrului 'Plus', dr. Rareş Georgescu, a subliniat la rândul său că specialiştii se aşteaptă la o creştere a numărului de îmbolnăviri de cancer la sân şi că soluţia văzută este conştientizarea femeilor pentru ca boala să poată fi depistată din timp.