O echipă de chirurgi de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara a implantat cu succes, în premieră naţională, o sondă defibrilatoare unui băieţel de şapte ani, care-l va ajuta să nu moară subit. Intervenţia care a durat două ore şi jumătate a fost realizată de prof. univ. dr. Sorin Pescariu. Acesta a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că înainte de a fi internat micul pacient din Arad a avut câteva episoade de pierdere a conştienţei, deoarece îi era
afectat sistemul electric al inimii, care se traducea prin aritmii cardiace.'Este vorba despre un implant al unui defibrilator-cardioverter, care i s-a efectuat unui copil de şapte ani. Intervenţia este o premieră naţională, din cauza vârstei fragede a pacientului. Motivele implantului au ţinut de o tulburare congenitală genetică, o tulburare majoră a sistemului electric al inimii, pe care pacientul o avea din naştere, cu risc mare de moarte subită şi care se numeşte sindrom QT lung congenital. Practic, copilul prezentase, până acum, câteva episoade de pierdere a conştienţei, care, din fericire, s-au remis spontan', a afirmat prof. Sorin Pescariu.
Potrivit medicului, băieţelul are toate şansele să ducă o viaţă normală, deşi va trebui să poarte o sondă defibrilatoare în inimă şi aparatul care i-a fost implantat în muşchii pectorali. El va putea face şi sport, în limite moderate.
Aparatul implantat are o durată de viaţă de până la şapte ani, după care va trebui schimbat, printr-o nouă manevră chirurgicală. Costul unui astfel de defibrilator este de circa 7.000 de euro şi a fost suportat de Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara. De această maladie genetică sunt afectaţi circa 10.000 de copii, la nivel mondial.



