Multaq primă linie de tratament în noile de Cardiologie din 2010
Multaq a primit o recomandare de clasă I, atribuită în cadrul ghidurilor terapeutice atunci când „există dovezi şi/sau un consens general potrivit cărora o anumită procedură/terapie este benefică, utilă şi eficientă”. Task Force-ul pentru Managementul Fibrilaţiei Atriale din cadrul ESC a recunoscut amploarea programului de dezvoltare clinică a Multaq, motiv pentru care a acordat cea mai înaltă clasă „A” pentru nivelul evidenţelor. Mai mult, ghidurile precizează că Multaq poate fi utilizat şi pentru controlul frecvenţei cardiace la pacienţii cu FA non-permanentă, cu excepţia pacienţilor cu insuficienţă cardiacă de clasă NYHA III/IV sau a celor cu insuficienţă cardiacă instabilă (clasa de recomandare IIa, nivel de evidenţă B).
Un aspect important constă în faptul că noile ghiduri subliniază, pentru prima dată, importanţa reducerii spitalizărilor ca obiectiv terapeutic major în managementul fibrilaţiei atriale. Ghidurile precizează de asemenea că Multaq trebuie avut în vedere pentru reducerea spitalizărilor de cauză cardiovasculară la pacienţii cu FA non-permanentă şi factori de risc cardiovascular (clasa de recomandare IIa, nivel de evidenţă B), precum şi la pacienţii cu FA şi insuficienţă cardiacă stabilă (clasa NYHA I, II) (clasa de recomandare IIa, nivel de evidenţă C).
Comisia Europeană a acordat autorizaţia de punere pe piaţă pentru Multaq în noiembrie 2009. Multaq este indicat în Uniunea Europeană la pacienţii adulţi, stabili clinic, cu un antecedent sau episod în curs de fibrilaţie atrială non-permanentă, pentru a preveni recidiva FA sau pentru a încetini frecvenţa ventriculară. Utilizarea Multaq este contraindicată la pacienţii instabili care prezintă insuficienţă cardiacă de clasă III şi IV potrivit clasificării New York Heart Association (NYHA). Utilizarea Multaq nu este recomandată la pacienţii stabili care au prezentat o insuficienţă cardiacă recentă (1 la 3 luni) de clasă NYHA III sau a căror fracţie de ejecţie ventriculară stânga (FEVS) este mai mică de 35%, ţinând seama de experienţa limitată la aceşti pacienţi.