Toamna aduce schimbari pentru aparatul digestiv
Specialistul susţine ca problema particulara în România o constituie, în perioada toamnei târzii, apariţia 'turburelului', adica a vinului nou. 'Un pahar de vin, din când în când, nu are de ce sa faca rau aparatului digestiv, în afara persoanelor care se ştiu cu probleme de ficat (steatoze, hepatite sau ciroze hepatice). Excesul poate fi daunator chiar şi ficatului şi pancreasului aparent sanatoase. Vinul incomplet fermentat poate da diarei acute. Nu trebuie sa uitam ca şi distilatele din prune sau alte fructe (ţuica, rachiul), chiar daca sunt 'curate', adica fara adaos de alcool industrial, tot bauturi alcoolice sunt. Aceeaşi precauţie este necesara', recomanda specialistul gastroenterolog.
Referitor la crizele de ulcer, care se manifestau mai violent toamna şi primavara, prof. dr. Mircea Diculescu spune ca 'descoperirea epocala a legaturii dintre Helicobacter Pylori şi ulcer nu exclude toate mecanismele clasice de declanşare a acestei boli'. 'Cumpatare la condimente, acrituri, bauturi alcoolice şi fumat. Mese mici şi dese, daca ne ştim cu probleme de acest gen. Ulcerul este acum mai mult un termen generic cunoscut de cititori. Simptomele cunoscute sunt la ora actuala întâlnite şi în mai multe forme de gastrite sau chiar în boala de reflux gastro-esofagian', a explicat medicul.
Cât priveşte anotimpurile, prof. dr. Mircea Diculescu spune ca nu mai ştie sa existe din punct de vedere meteorologic toamna şi primavara. 'În ultimii ani se trece direct de la vara la iarna şi invers. Acum câteva zile, dupa canicula sfârşitului de august, a nins în munţii României', a menţionat medicul. El precizeaza ca schimbarile meteorologice spre frig şi umezeala îi afecteaza îndeosebi pe cei 'reumatici, cu patologie pulmonara sau de cai respiratorii superioare (nas, gât)', însa în aceste condiţii facturi putând plati organele digestive doar din cauza medicamentelor antiinflamatoare sau a antibioticelor folosite în exces.
'Revenirea din concedii sau vacanţe fac patologia funcţionala digestiva (dispepsie, dar îndeosebi intestin iritabil) sa revina în actualitate, reamintindu-ne ca ele nu au disparut, ci ca disparuse principalul factor favorizant - stresul. Este bine şi în aceste situaţii sa ne amintim ca, daca au trecut deja 50 de toamne, simptomele de diaree, constipaţie, alternare constipaţie cu diaree, mai ales daca se însoţesc de scadere în greutate sau de apariţia de sânge în scaun trebuie sa ne faca sa ne reîntâlnim cu medicul nostru de familie şi împreuna sa decidem ce e de facut mai departe', afirma specialistul, care recomanda cumpatare şi echilibru pentru sanatatea aparatului digestiv.