Doi dintre cei cinci nou născuţi care au fost aduşi la Spitalul de Copii 'Grigore Alexandrescu' de la Maternitatea Giuleşti au fost externaţi ieri. Prof.dr.Dan Enescu, managerul spitalului, a spus că aceştia sunt în stare bună, nu mai au nicio arsură, însă ei vor rămâne monitorizaţi mai mult timp pentru că nu se ştie ce s-a întâmplat în interiorul organismului. 'Nu trebuie uitat că aceştia copii erau prematuri cu diferite afecţiuni veneau de la Terapie Intensivă şi
îngrijirea lor presupune multă atenţie. În spital au mai rămas trei nou născuţi, doi dintre ei mai au mici leziuni la suprafaţă, care necesită tratament încă aproximativ două săptămâni şi dacă totul decurge normal şi aceştia vor fi şi ei externaţi. Al treilea bebeluş este cu greutate foarte mică - 1.500 de grame - şi nu poate fi externat decât după ce mai ia în greutate' a precizat dr. Dan Enescu, într-o conferinţă de presă.Bebeluşii nu au suferit nicio intervenţie chirurgicală, analizele sunt bune dar necesită o supraveghere foarte atentă. Cei doi copii externaţi sunt gemeni. Prof.dr. Dan Enescu a făcut referire la faptul că acest caz este fără precedent şi medicii au de învăţat. 'Chiar specialiştii americani au fost interesaţi de caz sugerându-ne să notăm toate detaliile. Este o minune că nişte nou născuţi prematuri au reuşit să trăiască într-o încăpere distrusă de flăcări în incubatoarele contorsionate. Grosimea pielii la un nou născut este ca o foiţă, practic este o foiţă care separă interiorul de exterior. Este o minune supravieţuirea lor în aceste condiţii', a spus dr. Dan Enescu.
El a subliniat că dr. Adrian Toma şi echipa de asistente de la Maternitatea Giuleşti au venit şi au îngrijit copiii la Spitalul 'Grigore Alexandrescu'. La rândul său, dr. Dan Viorel a ţinut să evidenţieze importanţa cooperării dintre colectivele de doctori în tratarea micuţilor. 'Toate echipele au depus eforturi remarcabile pentru a-i salva', a spus dr. Dan Viorel. Psihiatrul, Gabriel Diaconu, care s-a ocupat atât de echipa medicală cât şi de familiile nou născuţilor, a adus în discuţie intervenţia psihiatrică care a respectat criterii cerute şi care a avut succes datorită parteneriatului dintre medici şi familie. Fiecare bebeluş a fost tratat individualizat iar în lunile următoarele aceştia trebuie bine supravegheaţi pentru că în urma unor astfel de accidente apare stresul cronic post-traumatic. Dr. Gabriel Diaconu a spus că primele 72 de ore de la producerea tragediei au fost cele mai critice în contactul cu familiile, acest interval de timp marcând şi momentul în care au apărut semenele bune.



