Preşedintele Patronatului Spitalelor şi Centrelor Medicale Private din România (PSCMR), profesor universitar doctor Radu Deac, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că este de acord cu intenţia Ministerului Sănătăţii de a prelua Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). 'Cunosc din profunzime această activitate
din trecut şi coincidenţa face să gândesc la fel, aşa cum conducerea Ministerului Sănătăţii s-a exprimat. Când eram în Ministerul Sănătăţii (secretar de stat - n.r.) spuneam că Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări de Sănătate sunt două jumătăţi de creier, dar care, din păcate, nu aparţin aceluiaşi individ. Deci fiecare gândeşte cu partea lui. Sigur cred în viziunea Ministerului Sănătăţii - sper să nu mă penalizeze Casa - că politica sanitară o face Ministerul Sănătăţii şi mi se pare nepotrivit ca politica financiară să o facă altcineva. Aceste două lucruri, oricât de bună ar fi colaborarea - şi într-o familie, soţ şi soţie - exist&# 259; divergenţe. Cum să nu existe atunci când se gestionează fonduri, atunci când e vorba de viaţa oamenilor', a arătat dr. Deac.
Preşedintele PSCMR consideră că politica financiară trebuie subordonată Ministerului Sănătăţii, care trebuie să aibă posibilitatea de a-şi finanţa politicile sanitare pe care le gândeşte.
'ªi eu cred că politica financiară sau strategia financiară trebuie să fie gestionată, să fie subordonată politicii sanitare a MS, care este forul suprem care răspunde, dacă e vorba de o epidemie, dacă e vorba de o catastrofă, ministrul Sănătăţii răspunde cu capul de tot ce se întâmplă. Cu atât mai mult trebuie să aibă la dispoziţie fondurile financiare necesare pentru a îndeplini această politică. S-ar putea să greşesc, dar nu cred. Am convingerea că aşa trebuie făcut', a subliniat Deac./Agerpres/