Proprietăţile medicinale ale sucului de sfeclă au fost puse în evidenţă de cercetători de la Institutul William Harvey din Londra şi de la Universitatea din Exeter. Un sfert de litru de suc de sfeclă pe zi permite dilatarea arterelor şi scăderea presiunii sanguine. Prin urmare, efectele unui astfel de suc asupra bolilor de inimă în care este implicată hipertensiunea ar fi considerabile, egale cu cele constatate la pacienţii care urmează tratamente mai convenţionale
(pastile pe bază de nitraţi sau un regim alimentar strict).
Sucul de sfeclă ar putea fi considerat şi el un veritabil tratament. În plus, faptul că este natural îi va mulţumi pe cei care evită medicamentele clasice. Efectele sale secundare, indezirabile, nu trebuie să-i sperie însă pe cei care recurg la el: în afară de aspectul său puţin apetisant, dă urinei o culoare violetă./Agerpres/