România va face economii anuale de circa 300 de milioane de euro în sistemul sănătăţii, printr-un Sistem Informatic Integrat care va fi finalizat până la sfârşitul anului 2010, a declarat, miercuri, primul-ministru Emil Boc, la finalul şedinţei de Guvern. Deşi în anul 2000 s-a impus implementarea sistemului informatic integrat, acesta nu este implementat nici astăzi. Acest sistem aplicat la toate farmaciile, împreună cu cardul de sănătate, reţeta electronică
aduc economii de 300 de milioane la bugetul de stat, precizat premierul.
Executivul a decis, în şedinţa de miercuri, ca până la finalul anului 2011 să implementeze şi cardul electronic de sănătate, fişa electronică şi reţeta electronică. Pentru toate acestea executivul are la dispoziţie 50 de milioane de euro din fonduri europene.