Femeile obeze ar trebuie să se supună unui regim de slăbire înainte de a concepe un copil, deoarece obezitatea creşte riscul unei naşteri premature, susţin experţii canadieni. Femeile cu exces de greutate prezintă o probabilitate de până la 30 la sută mai mare de a naşte înainte de cele 37 de săptămâni de gestaţie, potrivit unui studiu realizat de o echipă de la McMaster University din Hamilton (Ontario, Canada), publicat în British Medical Journal. La
rândul lor, bebeluşii prematuri prezintă un risc mai mare de a muri sau de a suferi de o serie întreagă de boli şi handicapuri.Potrivit profesorului Sabaratnam Arulkumaran, preşedintele Colegiului Regal de Obstetrică şi Ginecologie din Marea Britanie, 'obezitatea maternă este un motiv de preocupare din cauza consecinţelor negative pe care le are atât pentru mamă, cât şi pentru copil'. 'Poate produce boli cardiovasculare, diabet sau pre-eclampsie, deoarece sarcina are posibilitatea de a agrava toate aceste manifestări', explică omul de ştiinţă.
Totuşi, nu este suficient doar ca viitoarele mame să slăbească, deoarece sunt mulţi factori în discuţie, susţine Colegiul Regal al Moaşelor. 'Se hrănesc bine? Au acces la săli de gimnastică sau la piscine? Există o serie de contexte sociale de care trebuie să se ţină seama', a spus Janet Fyle, purtător de cuvânt al moaşelor britanice./Agerpres/



