Nouă descoperire în domeniul diagnosticării precoce a maladiei Alzheimer
Perspectiva unui test de sânge care să identifice din timp declanşarea maladiei Alzheimer ar putea reprezenta un adevărat 'Graal' pentru viitorii bolnavi. În cadrul acestui studiu au fost comparate mostre de sânge prelevate de la 300 de persoane suferind de Alzheimer dar şi sănătoase. Prin comparaţie, cercetătorii au descoperit faptul că simptomele maladiei Alzheimer sunt legate de nivelul clusterinei din sânge, iar nivelurile mai mari din această proteină sunt asociate unor cazuri mai grave de deterioare cerebrală provocată de demenţă.
Experimentele realizate pe cobai au demonstrat că această proteină este produsă în cantităţi din ce în ce mai ridicate, odată cu înaintarea în vârstă, şi este legată de dezvoltarea plăcilor senile pe creier, ce obstrucţionează sistemul de comunicare între celulele nervoase. Clusterina înconjoară aceste plăci. Oamenii de ştiinţă nu ştiu încă dacă aceste plăci sunt cauza maladiei Alzheimer sau doar un efect al acesteia, însă au constatat că organismul produce o mai mare cantitate de clusterină pe măsură ce plăcile se acumulează, fapt care sugerează că această proteină ar încerca să protejeze creierul în faţa acestei ameninţări.
Din acest motiv, un nivel mai ridicat de clusterină, proteină ce poate fi detectată printr-o simplă analiză de sânge, poate să atragă atenţia asupra faptului că organismul a început deja lupta împotriva maladiei Alzheimer, deşi maladia propriu-zisă nu s-a declanşat încă la nivel simptomatic.