Un studiu de mare amploare realizat de cercetători americani pune în evidenţă legătura dintre consumul de orez alb şi diabet. O mare parrte din populaţia lumii consumă orez. Uneori prea mult. Un studiu realizat de o echipă de oameni de ştiinţă de la Harvard arată că persoanele care mănâncă orez alb de cinci ori pe săptămână prezintă un risc mai mare cu 17% să facă diabet de tip 2, faţă de cele care mănâncă doar o dată pe săptămână. Studiul
menţionează că orezul alb este rafinat şi, prin urmare, prelucrat, pierzând astfel numeroase calităţi nutritive. Cercetătorii recomandă orezul brun. Alte cereale complete, cum ar fi grâul, sunt încă şi mai bune: consumul regulat al acestora duce la scăderea riscului de diabet cu 36%.Acest studiu aminteşte cât este de important pentru sănătate să consumăm cereale complete, alimentaţia contribuind la un mod de viaţă sănătos (obiceiuri alimentare şi activitate fizică). /Agerpres/



