Criza datoriilor ar putea agrava disparităţile la nivel de sănătate în UE
Potrivit eurodeputatei Liz Lynne, în interiorul şi între statele UE există actualmente 'inegalităţi masive' în ce priveşte depistarea cancerului şi ratele de supravieţuire. Lynne s-a ocupat de problema cancerului atât la parlamentul britanic cât şi la Bruxelles, fiind o figură-cheie în formarea grupului parlamentarilor europeni contra cancerului, în 2006. Ea cita studii conform cărora, în timp ce 19 la sută din germani au efectuat un test pentru depistarea cancerului colorectal, acest test a fost făcut doar de doi la sută dintre români şi croaţi şi de doar unu la sută dintre ciprioţi. Totodată, doar şase la sută din femeile din România au efectuat o mamografie, comparativ cu 53 la sută în Austria.
Parlamentarul britanic Kevin Barron, fost preşedinte al comisiei pentru sănătate a Camerei Comunelor şi gazda evenimentului, avertiza asupra riscului ca aceste comparaţii să ducă la un sentiment de autosatisfacţie printre cetăţeni pentru faptul că o ţară o duce iată mai bine ca alta. Parlamentarul laburist s-a declarat dezamăgit de faptul că sănătatea a fost exclusă din dezbaterea referitoare la viitorul buget britanic. 'Avem un sistem de sănătate care consumă peste 100 de miliarde de lire sterline pe an şi acesta nu este inclus în dezbatere', spunea nemulţumit Barron.
Un studiu din 2009, publicat de revista British Journal of Cancer, a indicat rate de supravieţuire mai slabe în Marea Britanie, comparativ cu alte ţări europene. Pentru a aborda această problemă este nevoie de reducerea stigmatului care înconjoară această boală, afirma Sara Hiom, director la centrul de infomare pentru cancer din cadrul Institutului britanic pentru cercetări asupra cancerului. Hiom vorbea despre 'teama şi fatalismul' asociate cu cancerul, care încă există în Marea Britanie, pacienţii ezitând să meargă la doctor pentru a-şi spune păsul.
Din punctul ei de vedere, politicienii sunt aceia care au potenţialul de a ameliora rezultatele, fiind nevoie de enorm de multă influenţă, aşa încât efortul trebuie să fie unul de colaborare.