În Programul Naţional de Transplant (PNT) sunt activi doar şapte medici coordonatori, afirmă prim-coordonatorul acestui program, dr.Victor Zota. Echipa celor şapte medici ai PNT este formată din Dan Luscalov la Cluj-Napoca, totodată, director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, Rosana Turcu la Bucureşti, care lucrează în domeniu de peste zece ani, Carmen Pantiş la Oradea, Daniel Ilincariu la Timişoara, Raluca Neagu la Iaşi, Corina Popoviciu
la Târgu-Mureş şi prim-coordonator dr.Victor Zota - specializat în medicină generală şi în urgenţa în intervenţii chirurgicale.''Sunt printre cei puţini din acestă ţară care discută cu familiile şi care reuşesc să treacă peste momentul deosebit de dificil de a transmite acestora vestea tristă că ruda lor cea mai apropiată este în moarte celebrală şi în acelaşi timp încearcă să convingă familia că poate face gestul absolut dumnezeiesc de a accepta donarea organelor celui decedat. Din nefericire, aceasta este o activitate deosebit de dificilă şi, din păcate, sunt şi foarte puţine secţii de terapie intensivă de la care putem obţine aceşti donatori'', arată dr.Victor Zota.
El colaborează din anul 1996 cu reputatul profesor Mihai Lucan, directorul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca, despre care spune că este ''singurul profesor implicat în această activitate care a înţeles că fără coordonatori de transplant este imposibil să se facă activitatea de transplant''. Potrivit medicului Victor Zota, debutul activităţii PNT nu a fost lipsit de o serie de vicisitudini. ''Transmiteam câte un rinichi de la Bucureşti la Cluj-Napoca, cu trenul, iar colaboratorul domnului profesor Lucan, doctorul Neculoiu, aştepta trenul în gară, la ora 6,00 dimineaţa, ca să ia containerul frigorific cu rinichiul de la conductorul de locomotivă. Odată ceferistul nici nu a vrut să îi dea containerul, pentru că uitasem să îi dăm ceva bani, şi era să plece trenul. Îmi aduc aminte şi de situaţia dramatică a unei colege pe care am trimis-o la aeroportul Otopeni să transmită sângele pentru un transplant renal la Cluj-Napoca, care trebuia să ajungă înainte de primirea rinichiului. Era imediat după acel cumplit 11 septembrie 2001 şi din excesul de zel al personalului de pe aeroport, colega a fost arestată sub acuzaţia că vrea să trimită o bombă biologică la Cluj-Napoca. Cu ajutorul dom nului profesor Lucan s-a reuşit ca în jurul orei 1,00 noaptea colega să fie eliberată şi sângele trimis la Cluj-Napoca'', relatează dr.Victor Zota. El spune că toate aceste evenimente senzaţionale fac acum parte din istoria transplantului din România ''şi poate într-o zi se va scrie despre ele''.
''Oricum, s-a evoluat enorm, în urmă cu câteva luni, prin bunăvoinţa companiei TAROM am reuşit să schimbăm ruta unui curse Oradea-Bucureşti, care a aterizat pentru câteva minute la Târgu-Mureş, pentru a lăsa o inimă ce trebuia să fie transplantată de domnul profesor Radu Deac, la Clinica de chirurgie vasculară'', spune dr. Victor Zota.
O comisie alcătuită din medici, jurişti şi teologi de la Harvard Medical School din Statele Unite ale Americii, a definit, în 1968, moartea clinică stabilind criteriile de diagnosticare: pierderea definitivă a cunoştinţei, pierderea respiraţiei spontane şi lipsa reflexelor bulbului rahidian. Moartea clinică este definită ca fiind starea de dispariţie definitivă a tuturor funcţiunilor creierului mare, creierului mic şi ale trunchiului cerebral, în contextul menţinerii funcţionarii aparatului cardio-vascular prin respiraţie artificială.
Prelevarea de organe în România a debutat în anul 1997. Primul transplant prin prelevare de organe de la persoane aflate în moarte cerebrală a avut loc la 11 februarie 1997 la Clinica de Urologie de la Fundeni. La prelevarea inimii de la persoane aflate în moarte cerebrală, cuvântul de ordine este viteza de prelevare, altfel, în scurt timp, dispare funcţionalitatea acesteia. /Agerpres/
