Ziua Internaţională împotriva Fumatului este marcată, ca în fiecare an, pe 31 mai, prilej cu care specialiştii Institutului de Pneumologie Marius Nasta atrag atenţia asupra nocivităţii tutunului pentru sănătate. "Dorim cu aceasta ocazie să tragem un semnal de alarmă privind impactul negativ pe care îl are fumatul atât asupra sănătăţii fumătorilor, cât şi asupra celor care sunt “obligaţi” să stea în preajma acestora – fumătorii pasivi”, a declarat dr. Adrian
Mocanu, managerul Institutului.Potrivit acestora, 19 din 20 cazuri de cancer bronhopulmonar se înregistrează în rândul fumătorilor.
Anual, la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Bucureşti, se fac peste 2000 de internări din această cauză.
Deşi se ştie că fumatul cauzează nu doar cancer, ci şi infarct miocardic, accidente vasculare şi cerebrale, emfizem, boli pulmonare obstructive cronice şi numeroase alte afecţiuni, unul din trei români fumează.
Conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproape 50% dintre fumători vor muri prematur din cauza afecţiunilor provocate de tutun. La nivel mondial, doar 9% dintre femei fumează, în comparaţie cu 40% dintre bărbaţi. Astfel, femeile au devenit o ţintă predilectă pentru campaniile de publicitate la ţigări. În plus, femeile au o mai mare putere de cumpărare şi de decizie faţă de decadele anterioare, ceea ce le face şi mai atractive pentru marile companii producătoare de tutun. Femeile care fumează sunt mai predispuse decât cele nefumătoare la infertilitate şi dificultăţi de concepere. Fumatul mamei în timpul sarcinii creşte riscul de naştere prematură, de naştere a unui copil mort şi de moarte a nou-născutului.
Fumatul creşte riscul de apariţie a cancerului de col uterin. De asemenea, există o legatură între fumatul activ şi apariţia cancerului mamar în premenopauză./Agerpres/



