Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a decis să nu mai compenseze decât medicamentele cele mai ieftine, măsură care, consideră asociaţiile de pacienţi, va obliga mii de bolnavi să plătească mai mult pentru a-şi continua tratamentele. Măsura are ca scop reducerea cheltuielilor pentru medicamentele compensate. "Considerăm această nouă procedură de a acorda medicamente gratuite şi compensate ca o restricţionare a accesului pacienţilor la
medicaţie. Nu vom întârzia până când ne vom hotărî să dăm în judecată Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională", a spus preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice, Cezar Irimia, în opinia cărui măsura este un atentat la viaţa pacienţilor.
ªi producătorii de medicamente susţin că modificarea îi va obliga pe pacienţi să scoată din buzunar mai mulţi bani pentru tratamente. Pentru unele afecţiuni cardiovasculare, bolnavii vor fi nevoiţi să aibă o coplată mai mare de nouă ori pentru aceleaşi medicamente, susţin producătorii.
Noua procedură va fi pusă în dezbatere publică peste câteva zile./Agerpres/