Reorganizarea DSP-urilor şi a rezidenţiatului, în dezbatere publică
Ministerul Sănătăţii va reorganiza structura direcţiilor de sănătate publică prin reducerea funcţiilor de conducere de la 5 la 3. Asta înseamnă eliminarea, din fiecare direcţie de sănătate publică, a două posturi de directori adjuncţi coordonatori, în total 84 de funcţii de conducere la nivelul întregii ţări. Reorganizarea direcţiilor de sănătate publică presupune şi reducerea unor posturi administrative, ocupate de funcţionari publici, şi a funcţiilor de conducere, dar nu înseamnă disponibilizarea medicilor sau a personalului medical practicant. Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, şi-a exprimat nemulţumirea privind activitatea direcţiilor de sănătate publică, subliniind faptul că eficienţa acestora nu este corelată cu structura organizatorică ce vizează între 67 şi 326 de posturi ocupate.
După analiza contractelor colective de muncă, în urma cărora acum dacă s-ar efectua reduceri de personal ar trebui plătite până la 24 salarii compensatorii, oficialii ministerului vor decide restructurarea acestor unităţi.
Pe pagina de web www.ms.ro, la secţiunea transparenţă decizională, vor fi postate Ordinul pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1509/2008 privind aprobarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală şi Ordinul pentru aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti./Agerpres/