Sute de medici din ţară şi străinătate au participat la primul Simpozion Internaţional de Coloproctologie, la Timişoara, unde s-a înfiinţat, vineri, Societatea Română de Coloproctologie. Coloproctologia este o ramură a medicinei, axată pe managementul bolilor specifice ale anusului şi rectului. Conf. dr. Adrian Goldiş, medic primar gastroenterolog, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Victor Babeş' din Timişoara, a spus că în tratarea afecţiunilor
acestui tract digestiv se apelează la tehnici mixte, gastroenterologice şi chirurgicale.'Prin intermediul acestei Societăţi Române de Coloproctologie dorim să facilităm şi să dezvoltă schimbul de opinii între specialiştii gastroenterologi şi chirurgi, cu atât mai mult cu cât, potrivit statisticilor, aproximativ 30% dintre români suferă de hemoroizi, predispuse fiind mai ales femeile însărcinate', a spus Adrian Goldiş. Pe lângă afecţiunea hemoroidală, la simpozion au fost discutate şi alte maladii ale tubului digestiv: fisura anală şi fistulele perianale, polipii şi alte boli inflamatorii intestinale. Specialiştii încearcă să găsească cele mai bune metode de tratament, neinvazive, dar şi accesibile din punct de vedere financiar. /Agerpres/



