Numărul persoanelor care au nevoie de dializă este în creştere
Dr. Alexandru Ciolan a precizat, pe de altă parte, că finanţarea pentru 2010 a fost plafonată la nivelul anului trecut, în condiţiile în care, anual, ponderea bolnavilor care încep să facă dializă este de circa 8%. Specialistul a menţionat că, în România, se efectuează 25 de transplanturi noi la un milion de locuitori, ceea ce este insuficient. Creşterea ponderii transplanturilor renale şi a dializelor peritoneale ar permite, potrivit dr. Ciolan, tratarea unui număr mai mare de bolnavi. În opinia sa, este necesară o mai bună finanţare, printre problemele majore cu care se confruntă dializa numărându-se lipsa definirii ariei de competenţă, numărul mic de specialişti - medici şi asistenţi -, precum şi lipsa unui sistem de evaluare a centrelor de dializă şi decontarea tratamentului în funcţie de calitate.
Dr. Ciolan susţine că aproximativ 20% din tratamente trebuie efectuate în centrele publice din spitale, iar pentru aceasta este necesară o staţie de dializă în fiecare reşedinţă de judeţ.
Între soluţiile propuse de medic pentru dinamizarea acestui domeniu se află creşterea numărului de posturi la rezidenţiat pe an cu cel puţin 25, forma legală de finanţare de către furnizorii privaţi, iar în ceea ce priveşte asistentele medicale necesitatea recunoaşterii specializării în nefrologie şi dializă.
Specialistul a vorbit şi despre la un eventual protocol încheiat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie prin care o parte din rezidenţi nefrologi să fie susţinuţi financiar de companiile private. El susţine necesitatea atingerii aceluiaşi nivel de calitate în centrele publice de dializă ca şi în cele private./Agerpres/