Persoanele care doresc să doneze sânge pentru bolnavii aflaţi în dificultate pot face acest lucru începând din 3 mai, la centrele din Braşov, Sibiu, Iaşi, Târgu Mureş şi Craiova.Studenţii de la facultăţile de Medicină din ţară organizează, în perioada 3-7 mai, o amplă campanie naţională de donare benevolă de sânge, făcând apel la persoanele care vor să-şi ajute semenii ce au nevoie de transfuzii. Acţiunea se desfăşoară sub sloganul "Donează sânge!
Fii erou!", informează un comunicat de presă al Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR).Organizatorii campaniei subliniază necesitatea donării de sânge pentru victimele accidentelor, persoanele care suferă operaţii dificile şi cele care au nevoie de tratamente împotriva cancerului. Centrele de Transfuzie Sangvină pun la dispoziţia organizatorilor cadre medicale specializate în domeniu, care vor respecta normele internaţionale de igienă în timpul actului de donare.
Ca măsură de siguranţă pentru pacienţii din spitale ce vor beneficia de produsele prelevate, se vor efectua teste în laboratoare de specialitate, pentru a exclude eventuala transmitere a unei boli prin transfuzie. În cazul în care donatorul suferă de o boala transmisibilă, acesta va fi informat asupra stării sale de sănătate.
Campania de donare benevolă se va desfăşura în Bucureşti, la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" şi la Centrele de transfuzie din Braşov, Sibiu, Iaşi, Târgu Mureş şi Craiova. Campania este desfăşurată de Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR), în colaborare cu Centrele de Transfuzie Sangvină din Bucureşti, Braşov, Craiova, Iaşi, Sibiu şi Târgu Mureş.



