Sănătatea ar fi trebuit să fie una dintre priorităţile oricărui guvern
Reprezentanţii furnizorilor mai susţin că toate consumabilele cum ar fi: seruri, vată, alcool, comprese sterile, dezinfectanţi, seringi, se cumpără de către pacienţi şi nimeni nu verifică provenienţa şi calitatea acestora. Absenţa fondurilor care ar trebui prevăzute în bugete pentru contractele de service şi întreţinere a aparaturii şi dispozitivelor medicale livrate spitalelor, conduce de asemenea la situaţii grave, precum cel petrecut în Maternitatea Bucur, datorită unui incubator defect.
O altă problemă adusă în atenţie de AFPM este cea a autorizării unităţilor sanitare, care este complicată, iar respectarea normelor şi condiţiilor minime nu este pusă în aplicare. Unele spitale funcţionează fără autorizaţie sanitară.
O altă problemă o constituie plecarea personalului sanitar - medici şi asistente medicale - care părăsesc în număr mare spitalele din România îndreptându-se către alte ţări pentru condiţii mai bune de muncă şi salarii decente.
Dificultăţile sistemului medical românesc sunt probleme apărute pe termen lung şi ale căror consecinţe se vor resimţi încă în viitor, neputând fi rezolvate pe termen scurt, atrag atenţia reprezentanţii AFPM. Aceştia apreciază că măsurile actuale reprezintă 'cârpeli de moment' iar 'politicile haotice şi impredictibile' conduc la lipsa de încredere a pacienţilor, medicilor, producătorilor şi distribuitorilor în sistemul sanitar românesc
Neplata facturilor către furnizorii de produse medicale dezechilibrează funcţionarea normală a acestui lanţ, având ca efect ulterior neachitarea obligaţiilor acestora faţă de producătorii externi şi astfel se generează imposibilitatea menţinerii unui stoc tampon de materiale sanitare care să fie furnizate spitalului în timp util şi conform unui grafic, susţin furnizorii. /Agerpres/