Vasile Astărăstoae: În toate spitalele există virusuri intraspitaliceşti
Profesorul ieşean a afirmat că în toate unităţile medicale cu paturi din lume există virusuri intraspitaliceşti.
'Trebuie să aşteptăm rezultatele epidemiologice. Toată lumea ştie că în spitale există virusuri. În toate spitalele din lume, fie din Marea Britanie, fie din Franţa, Germania sau SUA, peste tot sunt virusuri intraspitaliceşti. Microbii sunt cele mai inteligente fiinţe de pe pământ. Au supravieţuit timp de sute sau de zeci de mii de ani. ªi vor supravieţui', a declarat, pentru Agerpres, prof. univ. dr. Astărăstoae.
Preşedintele Colegiului Medicilor din România a ţinut să atragă atenţia că situaţia de la Spitalul CF 2 din Bucureşti s-ar putea să nu fie singulară în ţară. În opinia sa, din cauza subfinanţării sistemului de sănătate românesc e posibil ca astfel de situaţii să fie tot mai des întâlnite. 'De cel puţin zece ani sistemul de sănătate românesc e subfinanţat. Practic, medicina se face la cote de avarii şi cu cârpeli. Decidenţii trebuie să înţeleagă că fără finanţare nu se poate face medicină. ªi aici nu mă refer doar la practica medicală, ci şi la condiţiile de cazare şi igienizare', a explicat Astărăstoae.
Prim-solista Teatrului Naţional de Operetă ''Ion Dacian'', Amelia Antoniu, a ajuns, în noaptea de marţi spre miercuri, în comă, la Spitalul Universitar, din cauza unei infecţii contactate în timpul internării la Spitalul CF 2. Familia susţine că Amalia Antoniu se internase la spital pentru cauterizarea unei răni pe colul uterin, o intervenţie simplă în urma căreia, în mod normal, ar fi trebuit să se externeze foarte repede, însă starea sa s-a înrăutăţit din cauza unui virus intraspitalicesc.