Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Mureş a solicitat Ministerului Sănătăţii iniţierea unui program de screening al arteriopatiilor obliterante şi un program naţional de tratament al arteriopatiilor periferice, ca urmare a creşterii alarmante a acestor afecţiuni. 'Cazuistica este din ce în ce mai mare şi în clinica noastră (Clinica de Chirurgie I de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş - n.r.). Se operează 500-600 de pacienţi pe an. Avem printre
cele mai mari cazuistici de artereopaţi din Ardeal. Boala afectează în special sexul masculin: sunt cam 80% bărbaţi, 20% femei, dar 99% dintre pacienţi sunt fumători (...) Afecţiunea apare în general după 40 de ani, dar apare deja şi la tineri peste 20 de ani', a declarat şeful Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, medicul chirurg Adrian Mureşan.Acesta a subliniat că este nevoie de introducerea unui sistem de achiziţionare de proteze vasculare întrucât numărul şi incidenţa cazurilor de arteriopatii obliterante sunt în continuă creştere 'din cauză că fumatul este un viciu de care puţini ne putem lăsa'. 'Practic amputaţiile de membre inferioare costă statul român şi societatea foarte mulţi bani. Pentru că o protezare făcută la timp şi în condiţii bune salvează unul sau două membre inferioare. Dacă nu se face la timp bineînţeles urmarea este amputaţia, cu apariţia cazurilor de deficienţe motorii, protezări de membre inferioare - care sunt foarte scumpe, greu de achiziţionat - şi o perioadă lungă de timp de acomodare din partea pacientului. Deci ar trebui şi un program de screening pentru depistarea precoce a arteriopatiilor şi introducerea într-un program naţional de tratament al arteriopatiilor periferice', a spus Mureşan.
Acesta a arătat că protezarea în cazul arteriopatiilor înseamnă că se înlocuieşte un segment de vas al pacientului cu o proteză vasculară dintr-un material ce este acceptat de organism, care au acelaşi calibru şi au o perioadă de garanţie de 15 ani./Agerpres/



