CNAS va modifica modul de calcul al preţului de referinţă al medicamentelor, de la 1 iulie 2010, dar acest lucru nu va duce la creşterea preţurilor, a declarat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. "Specialiştii CNAS au gândit un nou mod de compensare a medicamentelor, astfel că, de la 1 iulie, pe baza unei analize complexe pe care o va realiza o comisie de specialişti, preţul de referinţă va fi altfel determinat", a spus ministrul Sănătăţii. Din comisie vor face parte
reprezentanţi ai Băncii Mondiale, ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi ai Ministerului Sănătăţii.
Ministrul a precizat că modificarea modului de calcul nu va duce "în niciun caz" la majorarea preţului medicamentelor.
Prevederile sunt cuprinse în Contractul cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale pe anul 2010, aprobat miercuri de Guvern.