Intervenţie în premieră la Clinica de Cardiologie din Târgu Mureş
Asistent universitar doctor Kovacs Istvan a declarat, că pacienta a reuşit să scape de acel corp străin din plămân în urma unei intervenţii care a durat doar 5 minute. ''În mod normal o astfel de intervenţie ar fi durat 2-3 ore şi putea crea şi alte complicaţii. Femeia, în mod normal, trebuia să fie anesteziată general şi să-i fie deschis toracele, fapt ce ar fi putut duce la complicaţii'', a precizat Kovacs Istvan. Acesta a spus că după câteva zile de supraveghere medicală, pacienta va putea pleca acasă.
Ana Negură, din Piatra Neamţ, a declarat, că în urmă cu aproape 3 ani, a aflat că are cancer, a suferit o intervenţie chirurgicală în Italia, ocazie cu care i-a fost implantat un dispozitiv sub clavicula dreaptă, prin care îi erau introduse medicamentele. Pacienta a precizat că, în urmă cu două săptămâni, medicii din Piatra Neamţ au încercat să-i scoată dispozitivul, iar un tub s-a rupt şi a ajuns în plămâni.