Mâncarea nesănătoasă dă tot atâta dependenţă ca şi drogurile
Cercetătorii au dat regulat şobolanilor hrană hipercalorică (slănină, cârnaţi, prăjituri, ciocolată) peste hrana lor obişnuită, mai sănătoasă, dar nu prea apetisantă. Animalele au căpătat repede obiceiul de a se supraalimenta în mod obsesiv, mâncând mai multă hrană grasă şi cu multe calorii ('junk food', mâncare nesănătoasă), până au devenit obezi. Simultan, circuitul lor de recompensă răspundea tot mai puţin, modificarea semănând mult cu ceea ce se întâmplă în creierul şobolanilor consumatori de cocaină sau heroină.
Cercetătorii consideră că aceste rezultate confirmă faptul că mâncarea nesănătoasă dă dependenţă. Studiul 'dovedeşte precis şi riguros că dependenţa de droguri şi obezitatea au la origine aceleaşi mecanisme neurobiologice', arată unul dintre oamenii de ştiinţă implicaţi în cercetări. Ei i-au mai făcut pe şobolani să se teamă de un şoc electric la vederea unei lumini roşii. În timp ce şobolanii hrăniţi cu mâncare normală se opreau la aprinderea luminii roşii, şobolanii obezi, obişnuiţi cu o mâncare bogată, continuau să mănânce.
'În cadrul acestui studiu, s-a constatat că şobolanii şi-au pierdut complet controlul asupra comportamentului alimentar, primul semn de dependenţă. Ei continuau să se supraalimenteze, chiar dacă ştiau că urmează un şoc electric, ceea ce arată cât erau de hotărâţi să înghită hrana apetisantă', a explicat cercetătorul.
Cercetătorii au pus în evidenţă, la şobolanii obezi, reducerea ratei receptorilor de dopamină, o substanţă chimică eliberată în creier de experienţe plăcute, cum ar fi hrana, sexul sau drogurile. Acelaşi fenomen a fost observat la persoanele dependente de droguri./Agerpres/