Bărbaţii au de două ori mai multe şanse decât femeile să fie activi din punct de vedere sexual la vârste înaintate, însă, indiferent de sex, o sănătate bună este esenţială pentru o activitate sexuală potrivită senectuţii, afirmă un studiu publicat de British Medical Journal (BMJ). În urma realizării a două anchete în rândul americanilor, studiul arată că diferenţa, care creşte odată cu vârsta, se adânceşte între 75 şi 85 de ani. Aproape patru bărbaţi din zece din acest
segment de vârstă spun că sunt activi din punct de vedere sexual, faţă de mai puţin de două femei din zece (17%). Totuşi, în rândul celor căsătoriţi sau care au un partener de viaţă, diferenţa se micşorează.O anchetă, desfăşurată în 1995-1996, a observat 3.000 de persoane între 25 şi 74 de ani, iar cealaltă (2005-2006), acelaşi număr de oameni, cu vârste cuprinse între 57 şi 85 de ani. Marea majoritate (95-97,8%) s-a declarat heterosexuală. La 55 de ani, bărbaţii mai au în medie aproape 15 ani de viaţă sexuală, faţă de zece ani şi jumătate la femei.
În rândul bărbaţilor de 75-85 de ani, 41,2% se declară interesaţi de activitatea sexuală, faţă de numai 11,4% dintre femei. Ancheta confirmă faptul că diferenţele se explică în parte prin statutul conjugal (căsătorit, cu un partener sau singur). Aproape trei sferturi dintre bărbaţi, în toate grupele de vârstă, spun că au un partener de viaţă, în timp ce numai patru femei din zece (38,5%) de peste 75 de ani au un astfel de partener.
Persoanele sănătoase au de două ori mai multe şanse să fie interesate de viaţa sexuală decât cele bolnave. Totuşi, dacă speranţa de viaţă sexuală este mai mare la bărbaţi, ei pierd mai mulţi ani de sex activ decât femeile, din cauza stării proaste a sănătăţii, potrivit studiului.
Activitatea sexuală însemna, în cadrul acestor anchete, cel puţin un raport la şase luni în prima anchetă şi unul în ultimele 12 luni în a doua anchetă.



