Sunteţi nemulţumiţi de recalcularea salariilor, depuneţi contestaţii
'Sunt sfătuiţi să recurgă la acest gest toţi salariaţii care au un venit mai mic decât în luna decembrie 2009, cei care nu au beneficiat de evaluare în 2009, salariaţii cărora nu le-au fost incluse sporurile în salariul de bază ori nu le-au fost luate în considerare unele sporuri pe care le-au primit sau trebuiau să le primească în anul 2009', precizează Rotilă.
În condiţiile legii, susţin sindicaliştii, unităţile sunt obligate să emită decizii privind recalcularea salariului pe care să le comunice salariaţilor cu semnătură de primire, acesta fiind actul administrativ la care se referă alin. 2 al art. 34 din Legea unică de salarizare.
Totodată, având în vedere prevederile art. 3 din Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Finanţelor Publice nr. 32/42/ 2010 Solidaritatea Sanitară cere tuturor organizaţiilor sindicale din sectorul sanitar să centralizeze toate contestaţiile depuse individual şi să înainteze o contestaţie colectivă a modului de calcul a salariilor, în numele membrilor de sindicat către Agenţiile Teritoriale pentru Prestaţii Sociale, responsabile de controlul aplicării legii 330/2009 în teritoriu.
În situaţia în care unităţile nu soluţionează contestaţiile în mod favorabil salariaţilor în termenul legal de 10 zile, Federaţia recomandă sindicaliştior să facă acţiune în instanţă.
Solidaritatea Sanitară va transmite membrilor de sindicat modelul de cerere de chemare în judecată în faţa instanţelor de contencios administrativ şi le va acorda sprijin juridic, beneficiind în acest sens şi de sprijinul reţelei de jurişti a CNS 'Cartel Alfa' răspândită în toată ţara.
Solidaritatea Socială face precizarea că acest demers face parte din prima etapă a programului de acţiuni de protest stabilit împreună cu celelalte federaţii bugetare din cadrul CNS Cartel Alfa./Agerpres/