Declin în 2009 pentru piaţa produselor farmaceutice
Potrivit datelor prezentate în raport, stagnarea în zile de tratament (- 0,3% pe piaţa totală şi +0,1% pe piaţa farmaciilor) arată că nevoia de tratament este mare, se menţine şi este determinată - poate mai mult decât era nevoie - de capacitatea farmaciilor de a susţine eliberarea de medicamente.
'Astfel, farmaciile sunt mult mai expuse decât arată cifrele, care nu includ situaţia plăţilor şi datoriilor. A arunca jumătate de an de susţinere publică doar în sarcina farmaciilor este un gest puţin cugetat şi o povară prea mare pentru acestea. Practic, farmaciile au de ales între supravieţuire şi dispariţie, ceea ce nu ar fi greu ca alegere, cât ca implementare. Farmaciile care s-au supraexpus au făcut acest lucru din cauză că nu au întrerupt eliberarea de medicamente compensate şi gratuite, însă întreruperea acesteia presupune consecinţe sociale semnificative', afirmă Petru Crăciun.
Pe de altă parte, spune 'pacienţii au o poziţie foarte ingrată, nu foarte diferită de anii trecuţi: cei care au posibilităţi materiale sunt nevoiţi să se descurce pe cont propriu, iar cei care nu au aceste posibilităţi sunt nevoiţi să aştepte sprijinul sistemului public, sprijin care vine parţial şi nesigur'. 'Acest fapt impactează tratamentele de care au nevoie pacienţii, mai ales pe cele de durată, şi este mare păcat că se întâmplă aşa', a adăugat directorul general Cogedim.
În ceea ce priveşte impactul reglementărilor din domeniu asupra farmaciilor, Petru Crăciun spune că procentul de 75% farmacii în apropierea falimentului pare 'extrem de verosimil'. 'Am atras atenţia, de mai multă vreme, că 25% dintre farmacii sunt la limita funcţionării, dar asta era înainte de amânarea plăţilor de anul trecut. Cegedim deţine date despre situaţia şi evoluţia vânzărilor la nivel de farmacie, iar aici putem confirma că - în funcţie de vânzările medii lunare - farmaciile cu vânzări mari sunt în proporţie de 24%, cele medii în 29% din total, iar 47% dintre farmacii au vânzări care pot fi catalogate ca mici faţă de media naţională', spune el.
Dacă până în 2009, jumătate dintre farmaciile mici aveau vânzări care nu le făceau sustenabile la nivelul marjelor existente, în 2009 situaţia s-a înrăutăţit semnificativ, amânarea plăţilor putând duce în faliment toate farmaciile mici şi mijlocii, în condiţiile în care într-o farmacie costul vânzărilor (al produselor la distribuitori) reprezintă peste 85% din cifra de afaceri.
'Prezenţa farmaciilor este importantă pentru accesibilitatea medicamentelor la pacienţi, iar o diminuare semnificativă a numărului acestora ar deteriora substanţial una din puţinele zone de funcţionare rezonabilă din sistemul nostru de sănătate', apreciază Petru Crăciun. /Agerpres/