A fost lansată Platforma de Roboterapie şi Psihoterapie prin Realitate Virtuală
În cadrul Platformei sunt deja funcţionale cinci laboratoare, dotate cu cea mai avansată tehnologie, denumite ''Stress Control'', ''Virtual Classroom'', ''Pain Control'', ''Star Trek-Holodeck'' şi ''Data''.
Laboratorul ''Stress Control'' este utilizat pentru cercetarea şi tratamentul tulburărilor de anxietate, precum frica de a conduce autoturismul pe timp de noapte, fobia zborului cu avionul sau stresul după un traumatism major. Cercetările derulate de acest laborator sunt supervizate de Albert Ellis Institute din SUA (Albert Ellis este fondatorul psihoterapiilor cognitiv-comportamentale).
''Virtual Classroom'' se ocupă de tratamentul copiilor cu tulburări de atenţie şi hiperactivitate (ADHD - Deficit de Atenţie, Hiperactivitate, Impulsivitate), dar şi de tulburările emoţionale şi de comportament. De asemenea, este utilizat pentru optimizarea învăţării şcolare. Cercetarea derulată de laborator în acest moment, cu parteneri din SUA şi Germania, investighează, în premieră naţională, efectul comparativ al medicaţiei şi psihoterapiei pentru copii cu ADHD.
În laboratorul ''Pain Control'' activitatea se concentrează asupra controlului durerii cronice a pacienţilor care au suferit o amputaţie sau o altă operaţie dificilă, prin mijloace psihologice, în timp ce ''Star Trek-Holodeck'' este un laborator integrativ de realitate virtuală, utilizat pentru tratamentul şi cercetarea unor tulburări psihice complexe.
În cel de-al cincilea dintre laboratoare, ''Data'', se fac aplicaţii ale roboticii în psihoterapie, aici fiind efectuate studii clinice controlate privind efectul roboţilor asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii vârstnicilor aflaţi în cămine sociale, dar şi a copiilor cu tulburări severe, de tipul autism sau tulburări de învăţare. /Agerpres/