Suplimentele alimentare nu intră în competenţa Ministerului Sănătăţii
Controlul suplimentelor alimentare se face pe baza sesizărilor consumatorului cu privire la calitatea produselor achiziţionate de către acesta din unităţi autorizate. La aceste sesizări, ANSVSA, Inspecţia Sanitară de Stat, ANPC şi Ministerul Agriculturii efectuează controale în care se recoltează de probe în vederea efectuării analizelor şi dispun măsuri, conform legislaţiei în vigoare, care pot duce până la oprirea de la comercializare a produselor şi retragerea lor de pe piaţă, sau sancţiuni contravenţionale aplicate producătorului sau distribuitorului.
În ceea ce priveşte procesul de contrafacere a produselor existente pe piaţă, Ministerul Sănătăţii nu are responsabilităţi de control. Controlul în aceste cazuri este efectuat de organele în drept, altele decât Ministerul Sănătăţii.
MS subliniază că suplimentele alimentare pe bază de plante nu intră în categoria medicamente. Acestea din urmă primesc autorizaţie de punere pe piaţă din partea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, în baza unor proceduri internaţionale clare se mai arată în comunicatul de presă.