Cercetători australieni de la Universitatea din Melbourne susţin că starea depresivă la femei poate fi favorizată şi de o alimentaţie incorectă. Potrivit autorului studiului, dr. Felice Jacka, stările emoţionale oscilante sunt mult mai frecvente la femeile care consumă alimente bogate în grăsimi şi zahăr. 'Putem susţine cu încredere că, indiferent de vârstă, femeile trebuie să urmeze un regim bazat pe legume, fructe, cereale, lactate, brânzeturi fermentate şi
chefir, cu conţinut redus de grăsimi', a subliniat dr. Felice Jacka. 'Totodată, să nu uităm că uneori trebuie să ne şi răsfăţăm cu dulciuri şi să fim foarte bune prietene cu sportul', a adăugat dr. Jacka.Studiul, care a durat zece ani, a fost efectuat pe un eşantion de peste o mie de femei, cu vârste cuprinse între 20 şi 93 de ani. În timpul studiului, s-a ţinut cont de ce efecte au asupra stărilor emoţionale ale femeilor factori precum greutatea corpului, starea socială, situaţia financiara, activitatea fizică, obiceiurile proaste şi vârsta.
În concluzie doar alimentaţia a avut efecte semnificative asupra stărilor emoţionale ale persoanelor care au participat la studiu. În urma acestor cercetări şi teste psihologice, s-a stabilit ca aşa-zisa 'dietă occidentala', care include hamburgeri, pâine albă, pizza, chipsuri, băuturi carbogazoase, lactate, bere şi zahăr duc în peste 50% din cazuri la apariţia stărilor de anxietate şi depresie. În schimb, femeile care ţin 'regimul australian', bazat pe fructe şi legume, carne de vită, oaie, peşte şi cereale, suferă mai rar de dereglări psihice. /Agerpres/



