IML Iaşi va forma cercetători şi experţi în domeniul expertizei psihiatrice
Proiectul este structurat pe două module. Primul modul vizează formarea a 200 de cercetători în domeniul managementului cercetării avansate, contribuind astfel la îmbunătăţirea şi actualizarea competenţelor relevante pe piaţa muncii domeniilor ce necesită înaltă calificare, la creşterea atractivităţii pentru cariera în cercetare prin stimularea financiară şi prin dezvoltarea competenţelor în a găsi şi utiliza surse financiare pentru proiecte noi de cercetare.
''Suplinim astfel şi lipsa de finanţare guvernamentală pentru cercetare şi programe postdoctorale. Introducerea modulului de formare experţi în psihiatrie medico-legală, al doilea în structura proiectului, este o premieră naţională deoarece în prezent, la noi în ţară, nu se aplică standardele de formare şi perfecţionare europene ale acestei categorii de personal cu înaltă calificare. Actualmente aceştia sunt desemnaţi după criterii legate doar de vechimea şi gradul profesional, şi nu după competenţe şi calificare, în contradicţie cu cerinţele europene'', a declarat prof. dr. Vasile Astărăstoae, managerul proiectului, preşedintele CMR.
Grupul ţintă este format din 200 de cercetători cu titlul ştiinţific de doctor în ştiinţe medicale, specializările Psihiatrie, Medicină Legală, dar şi Psihologie din 10 centre universitare acoperind cele 8 regiuni ale României, ceea ce conferă proiectului o dimensiune naţională, asigurând egalitatea de şanse pentru participarea la programele de formare.
Proiectul se derulează în parteneriat cu Institutul Naţional de Medicină Legală, Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Gr. T. Popa' Iaşi şi Institutul de Medicină Legală din Timişoara, dar are în program parteneriate transnaţionale cu instituţii similare din Anglia şi Portugalia pentru asigurarea experţilor de specialitate.
''Domeniul medical este unul dintre cele mai afectate de lipsa de finanţare a programelor de cercetare, iar repercusiunile se reflectă în calitatea actului medical, dificultăţi economice şi sociale în general şi specific prin creşterea criminalităţii în rândul unor categorii sociale şi scăderea siguranţei cetăţeanului. Boala psihică şi problematica bolnavului psihic sunt din ce în ce mai des incriminate, cu atât mai mult cu cât debutul bolilor psihice coincide frecvent cu un act medico-legal, crimă, viol, etc. Dezvoltarea cercetării avansate în domeniu din acest proiect, cu aplicarea rezultatelor la nivel de instituţii specializate, conform standardelor UE, vine să rezolve în mare parte aceste probleme'', a precizat dr. Diana Bulgaru-Iliescu, expert evaluare în cadrul proiectului.
Centrul universitar Iaşi va deveni astfel iniţiatorul în formarea experţilor în cercetare avansată şi expertiză psihiatrică medico-legală din România, a mai subliniat prof. dr. Vasile Astărăstoae./Agerpres/