Alocarea bugetară pentru compensarea medicamentelor se va epuiza în luna mai sau cel târziu iunie, a susţinut, vineri, într-o conferinţă de presă, deputatul PNL de Mureş, Ciprian Dobre. 'În acest an, faţă de 2009, alocările bugetare pentru acest capitol scad cu 33%. Pe cale de consecinţă, ne aşteptăm ca în luna mai, poate iunie, să se epuizeze ultimul leuţ prevăzut în bugetul de stat pentru compensarea medicamentelor. Deci putem trage
următoarea concluzie: ori acest Guvern, începând cu luna iunie, nu va mai plăti medicamentele compensate celor care au dreptul, ori se va proceda în luna mai la o rectificare bugetară, chestiune pe care ministrul Finanţelor şi primul-ministru au exclus-o', a precizat deputatul.
Potrivit acestuia, pentru anul 2010 nu există nici măcar un leu prevăzut pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă de la Târgu Mureş şi că doar două obiective de acest gen din ţară, din cele opt, au primit finanţare./Agerpres/