Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare, că va fi făcută o analiză a personalului auxiliar din sistemul sanitar, pentru a se vedea dacă este prea numeros. Cseke Attila a admis că sistemul sanitar se confruntă cu o lipsă de specialişti şi nu se pune problema reducerii acestor posturi, însă în ce priveşte personalul auxiliar a susţinut că nu se poate pronunţa. 'După analiza pe care am efectuat-o în
această perioadă, avem o lipsă de personal medical în sistem - mă refer la cei care înfăptuiesc actul medical. În ce priveşte personalul auxiliar, aici vom efectua o analiză şi, dacă, eventual, vom considera că sunt mai mulţi, vom lua măsuri', a declarat Cseke Attila.Potrivit ministrului, din datele strânse din teren în cursul vizitelor efectuate prin ţară, rezultă că există deficit mai mare de cardiologi şi anestezişti./Agerpres/



