Declaraţia medicilor de familie în privinţa gripei AH1N1
"Din păcate, această situaţie a devenit subiect de scandal, de acuze, de declaraţii cel putin ciudate. Felul în care suntem trataţi, în situaţia în care întodeauna am fost în prima linie de asigurare a serviciilor medicale necesare populaţiei nu este de natură să înlesnească o legatura de colaborare firească.
Ca de obicei, ne-am implicat si ne implicăm în toate acţiunile de prevenţie necesare pacienţilor nostri, cu atât mai mult cu cât una din activităţile specifice medicinii de familie este prevenţia! Precizăm că această campanie de imunizare a început mai târziu decât a fost prevăzut iniţial! Medicii de familie au primit primele doze abia cu o săptămână înainte de Crăciun. Această întârziere a fost urmată si de teama si refuzul unei părţi a populaţiei de a se vaccina, datorită unei campanii insuficiente de promovare naţională.
Din păcate, numeroase personalităţi publice combat vaccinul sau refuză să se vaccineze, iar opţiunile lor personale sunt difuzate de mass-media, devenind în acest mod curente de opinie defavorabile acestei măsuri profilactice.
Pe de alta parte, direcţiile de sănătate publică judeţene au repartizat, în general, doze insuficiente fiecărui medic de familie, doze care s-au epuizat rapid si nu au fost suplimentate nici până acum, cu toate solicitările telefonice repetate, desi prima linie în prevenţie si prima linie în vaccinarea populaţiei sunt si trebuie să rămână medicii de familie, ale căror cabinete sunt avizate si acreditate în acest scop. De aceea, NU din cauza noastră nu s-a putut realiza vaccinarea populaţiei, asa cum s-a comunicat pe diverse canale mediatice.
NU medicii de familie coordonează această campanie, NU medicii de familie stabilesc necesarul de vaccin, NU medicii de familie solicită vaccin direct de la Ministerul Sănătăţii, NU medicii de familie distribuie vaccinul în judeţe si apoi către fiecare beneficiar, NU medicii de familie sunt responsabili pentru lipsa unui sistem naţional de alertare în situaţii de criză medicală. Din contră, organizaţiile reprezentative ale medicilor de familie si-au arătat disponibilitatea de a ajuta cu propriile canale de comunicare si informare.
Solicităm Ministerului Sănătăţii si respectiv Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene urgentarea si îmbunătăţirea modalităţilor de aprovizionare cu vaccin a medicilor de familie, cu atât mai mult cu cât România este încă pe vârful celui de-al doilea val pandemic, inclusiv prin crearea unui sistem de reacţie si comunicare rapidă pentru situatii deosebite. Continuăm să susţinem că este neprofesionist să fim anunţati prin media sau să deducem din diverse comunicate apărute la stiri, care sunt atribuţiile noastre în anumite situaţii!
Solicităm mass-media să foloseasca această situaţie dificilă pentru sănătatea populaţiei în mod constructiv si nu doar ca pe o sursă de stiri senzaţionale! SNMF si FNPMF îsi reafirmă disponibilitatea de a colabora la organizarea în bune condiţii a acestei acţiuni naţionale de prevenţie care să ducă la o bună derulare a acesteia prin cabinetele de medicină de familie.
15. 01. 2010"
Semnează
Dr. Rodica Narcisa Tănăsescu,
Presedinte SNMF
şi
Dr. Doina Ileana Mihăilă
Presedinte FNPMF