OMS va supune unei evaluări externe modul cum a gestionat pandemia
OMS a răspuns prin anunţul de marţi unei moţiuni prezentate de preşedintele Comisiei de Sănătate a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Wolfgang Wodarg. Parlamentari din Consiliul Europei a cerut de altfel săptămâna trecută crearea unei comisii de anchetă pentru a evalua 'ameninţarea falselor pandemii pentru sănătate', problemă ce ar urma să fie dezbătută la finele lui ianuarie, la Strasbourg.
'Primim în mod pozitiv criticile şi oportunitatea de a le discuta. În viitor, vom realiza o evaluare a muncii noastre cu ajutorul experţilor externi, care vor analiza modul în care noi am răspuns în faţa epidemiei provocate de virusul AH1N1', a subliniat organizaţia într-un comunicat.
Purtătorul de cuvânt al organismului, Fadela Chaib, a declarat la rândul său că 'suntem deschişi recomandărilor care ne pot îmbunătăţi munca'.
OMS a recunoscut că virusul gripei A a fost mai puţin agresiv faţă de cât se credea iniţial, însă a refuzat pentru moment să ridice anunţul de pandemie. Pentru a susţine această decizie, OMS a explicat că trebuie să treacă o anumită perioadă de timp înainte de a se putea confirma că pandemia nu se va repeta, eventual cu o forţă mai mare. În acest moment există opinii conform cărora trebuie să se aştepte încă 6 sau 12 luni pentru a fi declarat sfârşitul pandemiei.