Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS) Cristian Irimia a declarat, joia trecută că noul Ordin al MS privind modul de calcul al preţurilor la medicamente este în dezbatere, iar deocamdată medicamentele nu se vor scumpi. Pe de altă parte, reprezentantul Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharia, a declarat că preţurile medicamentelor vor fi calculate la un nou curs de schimb, respectiv la cursul de schimb
actual, ceea ce va determina implicit o creştere de preţ.În urma evaluării efectelor produse de Ordinul ministrului sănătăţii nr. 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele pe o perioadă de 6 luni de la implementare, respectiv aprilie-septembrie 2009, s-a constatat că scopul pentru care acest ordin a fost emis, acela de a reduce preţurile medicamentelor în medie cu 10%, în beneficiul pacienţilor, a fost atins, se arată în nota de findamentare a noului ordin.
Având în vedere criza economică actuală, care a creat dificultăţi suplimentare atât producătorilor de medicamente inovatoare, cat şi producătorilor de medicamente generice, s-au identificat unele aspecte care se cer a fi îmbunătăţite.



