Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, celebrată la data de 14 noiembrie, Federaţia Internaţională de Diabet atrage atenţia asupra riscurilor creşterii incidenţei diabetului la nivel mondial. Până în anul 2025, numărul persoanelor care sunt afectate de diabet ar putea ajunge la 380 de milioane. În prezent, circa 250 de milioane de oameni suferă de această afecţiune în toată lumea, dintre care 55,2 milioane în Europa. „Creşterea cazurilor de diabet de la an la an
este alarmantă, iar previziunile pentru viitor nu sunt deloc optimiste. Situaţia actuală este în primul rând dovada unei lipse de informare şi educaţie în cadrul publicului larg, dar şi a unei atitudini pasive generale. Prevenţia diabetului nu presupune deloc un efort deosebit, ci în primul rând asumarea unei vieţi echilibrate din punct de vedere alimentar şi al activităţii fizice”, a declarat Prof. Dr. Nicolae Hâncu, Preşedinte al Federaţiei Române pentru Diabet. „Ca şi în cazul prevenţiei cancerului sau a bolilor cardiovasculare, în cazul diabetului ar trebui să se aplice Regula celor 60 de minute: mai mult de 60 de minute pe zi pentru activitate fizică şi mai puţin de 60 de minute pentru televizor, computer şi jocuri video”.
Sanofi-aventis şi Zentiva, în parteneriat cu Federaţia Internaţională de Diabet, lansează campania Hula Hoop pentru Diabet, care atrage atenţia asupra importanţei educaţiei şi PREVENÞIEI, în special printre copii şi tineri. Portalul oficial al campaniei este www.hoop4diabetes.com. Andreea Răducan, campioana olimpică şi mondială la gimnastică, s-a alăturat cauzei. Campania constă în reprezentaţii spontane cu tineri dansatori efectuând mişcări hula hoop în locuri neconvenţionale precum staţii de metrou sau mall-uri