Două maimuţe daltoniste şi-au recăpătat vederea culorilor graţie terapiei genetice, demonstrând potenţialul acestui tratament corector pentru anomaliile de vedere la oameni, potrivit cercetătorilor. Rezultatele lucrărilor conduse de Jay şi Maureen Neitz de la Universitatea din Washington, care au crescut cele două primate, Dalton şi Sam, au fost publicate în revista Nature. Graţie inserţiei unor gene corectoare în retină, cele două maimuţe au ajuns să
perceapă roşu şi verde. La cinci săptămâni după tratament, pe baza unei tehnici puse la punct de echipa lui William Hauswirth de la Universitatea din Florida, Sam şi Dalton au început să vadă culorile, iar rezultatele au rămas stabile peste doi ani după intervenţie.Daltonismul, descris prima dată în 1978 de englezul John Dalton, care era şi el bolnav, afectează în Europa şi SUA circa 8% dintre bărbaţi şi 0,45% dintre femei.



