Conform declaraţiilor ministrului Sănătăţii, dr. Ion Bazac, ministerul pe care îl conduce a facut, în cadrul negocierilor, o serie de eforturi pentru păstrarea demnităţii profesiei celor care lucrează în sistemul sanitar. Astfel, în condiţiile situaţiei economice şi sociale actuale, ministrul consideră că grila actuală de salarizare pentru personalul din Sănătate, a ajuns la o formă echitabilă. În plus ministrul subliniază faptul că această nouă grilă creează premisele
dezvoltării unei cariere profesionale, fiind pentru prima dată când salariile din sistem vor ţine cont de pregătirea profesională şi de experienţa acumulată în timp. În condiţiile în care coeficienţii pentru mai multe categorii sociale au fost reduşi, Ministerul Sănătăţii a reuşit să obţină echivalarea funcţiei de medic primar cu cea de conferenţiar, cu coeficienţi între 4,20 şi 5,25, în funcţie de vechimea în muncă. Negocierea a pornit de la coeficienţi între 4,05 şi 5,10.
Medicul specialist va beneficia de coeficienţi între 3,30 şi 4,15. Iniţial, s-a discutat despre coeficienţi de salarizare între 3 şi 3,75. Medicii rezidenţi între anii I şi VII vor beneficia de coeficienţi între 2,45 şi 3,20.
Suplimentar, cadrele medicale mai pot să beneficieze atât de sporuri corespunzătoare condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea, în limita unui procent de 30% din salariul de bază, cât şi de venituri obţinute în urma efectuării gărzilor.
Ministrul Sanatatii a mai subliniat că noua grilă de salarizare pentru medici a fost gândită astfel încât coeficientul maxim al unei categorii profesionale să fie mai mic decât coeficientul minim al categoriei superioare. Astfel, nu vor mai exista situaţii în care medicul specialist să câştige mai mult decât cel care are primariatul. Prin această măsură, se dă posibilitatea cadrelor medicale din România să-şi dezvolte cariera profesională în conformitate cu gradele profesionale dobândite şi pe baza experienţei acumulate.



