Conform unui studiu efectuat de cercetătorii de la Beth Israel Deaconess Medical Center (BIDMC), un somn odihnitor determină modificări la nivelul creierului care ajută la îmbunătăţirea memoriei. Rezultatele publicate în numărul din iunie al jurnalului Neuroscience ar putea explica de ce copii au nevoie de mai mult somn decât adulţii, sugerând în acelaşi timp rolul somnului în reabilitarea pacienţilor cu accident vascular cerebral sau care au suferit alt tip de injurii cerebrale.
Studiile anterioare au arătat influenţa somnului asupra memoriei, însă fără a fi descoperit mecanismul. De data aceasta a fost utilizată explorarea prin rezonanţă magnetică pentru a vedea care regiuni din creier sunt active şi care nu în timpul testării pacienţilor, permiţând identificarea modului în care somnul influenţează memoria şi procesul de învăţare.
Stocarea unor informaţii noi la nivelul creierului, cum ar fi memorarea unei liste de cuvinte, este iniţial vulnerabilă, astfel încât pentru a rezista în timp este nevoie să fie întărită. Acest proces de „consolidare a memoriei” apare atunci când legăturile dintre neuroni, precum şi dintre diferite zone ale creierului, sunt întărite, fortificate. Mult timp s-a crezut că aceste legături se consolidează o dată cu trecerea timpului, însă datele mai recente arată că şi timpul petrecut dormind are un rol cheie în prezervarea memoriei.
În noul studiu, un grup de 12 studenţi au fost învăţaţi mai multe mişcări ale degetelor care simulează cântatul la pian. După o perioadă de 12 ore în care unii dintre ei au dormit, subiecţii au fost testaţi privind abilitatea lor de a-şi aduce aminte mişcările învăţate, în tot acest timp activitatea cerebrală fiind măsurată cu ajutorul rezonanţei magnetice.
Rezultatele au arătat că după o perioadă de dormit unele regiuni din creier au fost mai active, iar altele mai puţin active, însă în ansamblu modificările induse de somn au îmbunătăţit performanţele celor testaţi. Cerebelul, care controlează viteza şi acurateţea mişcărilor, a fost mult mai activ după somn, în comparaţie cu sistemul limbic unde activitatea a fost mai redusă (aici realizându-se controlul emoţiilor: stres, anxietate, etc.).
