Mai multe femei din România, cu vârste cuprinse între 18 si 30 de ani, au acceptat, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 800 şi 1.000 lei, să-şi doneze ovulele. Ovocitele erau necesare realizării tehnicii de fertilizare "in vitro" iar donatoarele au acceptat ca, în schimbul banilor primiţi, să se supună procedurii medicale ce implică stimularea ovariană pe cale artificială şi recoltarea ovocitelor. Profesorul Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului
Medicilor, este de părere că la clinica Sabyc au fost încălcare cele mai elementare norme de etică medicală. Astărăstoae spune că medicii români implicaţi în această afacere vor fi subiectul unei anchete şi chiar ar putea să îşi piardă dreptul de liberă practică.
Anchetatorii au indicii că reprezentanţii clinicii Sabyc falsificau fişele donatorilor. Astfel, clienţii din străinătate erau minţiţi în legătură cu caracteristicile fizice ale donatoarelor. Concret, chiar dacă donatoarea era brunetă cu ochi căprui, iar clientul dorea o donatoare blondă, în fişă apărea o femeie cu caracteristicle cerute.