Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de caniculă, valabilă de vineri, ora 14:00, până sâmbătă, ora 18:00, în Bucureşti şi 19 judeţe din vestul, sudul şi estul ţării, unde temperatura aerului va depăşi izolat la amiază 35 de grade. Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei, pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi extreme, să evitate, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18; să regleze aerul condiţionat
astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală; să nu folosească ventilatoarele dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius.Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine)
Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise; pe parcursul zilei faceţi duşuri calduţe, fără a vă şterge de apă; beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute. Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice. Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deorece acestea conţin o mare cantitate de apă;
De asemenea evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinarit, etc).
Creşterea temperaturii în locuinţe poate fi evitată dacă închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile, ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă şi deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă. De asemenea stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale şi închideţi orice aparat electro-casnic de care nu aveţi nevoie.



